Stiri

Joi, 15 februarie 2018, începând cu ora 10.00, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” va organiza un eveniment special, în sediul din str. Valter Mărăcineanu, nr. 1, sector 1, București.

Cu această ocazie, colaboratori şi prieteni de o viaţă ai Doamnei dr. Mioara Mincu, alături de cadre didactice ale Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, se reunesc pentru a  omagia personalitatea Doamnei nursingului românesc, fondatoarea școlii.

 De asemenea, este sărbătoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, care împlinește anul acesta 28 de ani de activitate, dar și a Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, care aniversează 9 ani de la înființare.

Marea echipă a Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” şi a Fundaţiei Umaniste „Dr. Mioara Mincu” organizează acest eveniment, la fel ca în fiecare an, în semn de prețuire pentru Doamna Dr. Mioara Mincu, care continuă să ne vegheze și să ne inspire cu puterea exemplului domniei sale, de om cu har și dăruire față de semeni.