Despre satul și țăranul român se vorbește în multe opere reprezentative pentru literatura română. Tot acolo întâlnim personaje feminine complexe, care muncesc și luptă până la sacrificiul suprem pentru familie. Dar, oare care este realitatea zilelor noastre pentru femeia din mediul rural? Lipsa posibilităților de angajare, a instituțiilor de învățământ sau a spațiilor de cultură fac realitatea de la țară mult mai dură decât cea a femeilor de la oraș. În majoritatea cazurilor femeile au grijă nu doar de treburile casnice și de educația copiilor, dar muncesc fizic, cot la cot, cu bărbații. De multe ori muncesc din zori până în noapte din dorința de a le asigura un viitor mai bun copiilor. Uneori, obosește foarte mult, dar cu toate acestea viața trebuie să-și urmeze cursul.
În fiecare toamnă, la 15 octombrie, sărbătorim femeia din mediul rural în întreaga lume. „Doamna Dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, a fost o susţinătoare a femeilor din zona rurală. Le-a înţeles problemele şi a căutat să le ajute pentru a arăta lumii întregi frumuseţea tradiţiilor satului românesc și a le asigura o continuitate. Foarte multe femei au fost îndrumate şi chiar încurajate să lucreze la realizarea de covoare, ţesături, chiar și obţinerea mătăsii din viermii de mătase. Implicarea Doamnei Dr. Mioara Mincu era totală. Îşi oferea sprijinul, nu doar în susţinerea, şi la expunerea produselor realizate manual de către femeile de la sat, cu diverse ocazii.” (prof. dr. ing. Gheorghiţa Jinescu)
La Conțești ( județul Dâmbovița ), satul de suflet al Doamnei, locul unde s-a născut, s-a luptat pentru oamenii de acolo, i-a ajutat de fiecare dată cu dragoste și dăruire.
„În marea sa iubire pentru oameni, dr. Mioara Mincu, un nume transformat în renume, n-a uitat nicio clipă femeile din mediul rural. Și asta pentru că s-a născut, a trăit și s-a afirmat, aici, în spațiul mioritic. Poate că doar în zona satelor viața femeii are aceeași menire cu doina, balada, cântecul de dor și jale, bocetul. Aici, și numai aici, fiecare amănunt face parte din viața fiecăruia, pentru că fiecare amănunt are semnificație. Mioara Mincu, nu numai că n-a uitat asta, dar a făcut foarte multe acțiuni care să cinstească femeia din mediul rural, acțiuni pe care nu am cunoștință să le mai facă cineva în zilele noastre. La Bucuresti, Conțești, toată lumea bună din jurul Mioarei Mincu știa că pe 15 octombrie va fi sărbatoare. Era ziua femeii din mediul rural și trebuia cinstită ca atare. În mijlocul unei grădini ce-și poartă frumusețea în valuri de flori parfumate către râul Dâmbovița, în cocheta clădire construită tot de Mioara Mincu, era un adevărat festin, cu bunătăți românești, cu muzică românească de valoare. Mi se pare nedrept că toate acestea au devenit trecut, că acest mic fragment din dăruirea sa pentru semeni a devenit trecut. Mioara Mincu a lăsat la Conțești, nu numai „trecătorul său trup”, ci și sufletul atâtor inițiative ce au dat valoare femeii și mai ales femeii din mediul rural. Eu cred că încă vine aici, aducându-le noroc și sănătate oamenilor, ca odinioară, când le aducea daruri, medicamente și oaspeți aleși. Și nu numai la Conțești, ci pe întreg cuprinsul României, ca și-n multe locuri de pe această planetă. Soarele încălzește fiecare femeie sau bărbat la fel, numai că fiecare percepe altfel razele sale. Cred că cei născuți în mediul rural au o percepție anume, egală cu fericirea. Mioara Mincu a simțit și omagiat toate acestea. Cinste ei!” (Elena Ștefănescu)
„Doamna Dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” a reconsiderat și valorizat rolul femeii din mediul rural prin sărbătorirea anuală a „Zilei Țărăncii”, eveniment continuat de noi astăzi. Rădăcinile sănătății se află în mediul rural, „casa” îngrijită de femeia care merită toată cinstea și aprecierea noastră.” – prof. Aurelia Șova – director Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”
„Mă plec în fața femeii de la țară, al cărui chip minunat l-am regăsit fațetă cu fațetă în multe dintre soțiile și mamele, lucrătoarele și educatoarele pe care le-am cunoscut în călătoriile mele, și la mama mea, crescută și ea la țară, la mătușile mele și la bunica mea cea smerită, harnică și bună. Și inima mea este plină de speranță, că și datorită lor, mai există încă acea Românie tainică, harnică puternică și profundă, care știe ce are de făcut, din instinct, pentru a traversa istoria. De aceea merită Țăranca româncă să îi fie și ei închinată o zi anume, acest 15 octombrie mondial. Ca să îi preamărim faptele și puterea de dăruire și să înțelegem că răul și urâtul nu au putere dacă știm să ne păstrăm valorile. Nouă, celor de azi, copii și nepoți ai acestor femei puternice în spirit, ne revine datoria de a le aduce pe ele în lumină și a trăi și noi în frumusețea României Tainice.” (Ramona Bandrabur)
prof. Raluca Brad
foto: Țărancă torcând – pictură de Nicolae Grigorescu