Fundaţia Umanistă Dr.Mioara Mincu, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Dr.Mioara Mincu” din Conţeşti, Jud.Dâmboviţa, organizează joi, 22 Noiembrie 2012 la Conţeşti seminarul cu tema “Lifelong Learning”, un eveniment care se înscrie în cadrul mai larg al “Festivalului Naţional al Şanselor Tale” găzduit de Şcoala din Conţeşti.
Programul cu începere de la ora 10.00, va debuta cu un moment artistic organizat de elevii şcolii din Conţeşti, urmat de întâlnirea dintre invitaţii Fundaţiei şi profesorii şcolii din localitate, în cadrul unui seminar în care se vor dezbate teme cu privire la Educaţie, Formare si Dezvoltare pe întreg parcursul vieţii.
Sunt invitaţi să susţină prezentări doamna Sanda Fătu, prof. univ. dr. Universitatea Bucureşti, doamna Oana Moşoiu, cadru didactic la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei si formator, consultant în educaţie şi formare, împreună cu Alina Grecu, Şef Catedra de Ştiinţe Sociale şi Adriana Păunescu, profesor de pishologie în cadrul Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila” din Bucureşti.
„Comuna Conţeşti şi şcoala de aici au beneficiat întotdeauna de atenţia doamnei dr. Mioara Mincu şi a colaboratorilor. În spiritul fondatoarei, parteneriatul creat între fundaţia şi şcoala care îi poată numele se materializează în fiecare an prin evenimente care să „îmbogăţească toţi participanţii. Manifestările artistice sustinute de copiii scolii conţeştene ne bucură sufletele, pentru că entuziasmul şi rădăcinile tradiţionale autentice le regăsim din ce în ce mai rar astăzi. La rândul său, Fundaţia şi-a propus să aducă oameni interesanţi, cu experienţe interesante pe care să le împătaşească profesorilor şcolii din Conţeşti”, ne-a declarat doamna Anca Cercel-Duca, Vicepreşedinte al Fundaţiei Umaniste Dr. Mioara Mincu şi coordonator al evenimentului.
{youtube}4zc9HxmIOSc{/youtube}
Temele propuse spre dezbatere vizează paralele între educatie – formare şi învăţare – dezvoltare, aflate între dependenţe şi autonomie, sau prezentarea structurilor curiculare particulare integrate: inter-, pluri-, transdisciplinare. Va fi de asemenea abordată problematica solidarităţii între generaţii, subliniind beneficiile învăţării continue, precum şi profilul cadrului didactic preocupat de educare şi perfecţionare, urmărind aspectele esenţiale în ce priveşte preocupările, atitudinile şi nevoile acestuia în fiecare etapă a dezvoltării sale profesionale.
„Festivalul Naţional al Şanselor Tale”
Acest festival constituie o manifestare cultural-educativă ajunsă la cea de-a XIII-a ediţie, ce este programată în perioada 19-25 noiembrie, în Săptămâna Educaţiei Permanente. În acest an, Săptămâna Educaţiei Permanente se va derula sub egida Anului european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, motiv pentru care şcolile vor organiza o serie de activităţi educative adresate nu numai elevilor, ci şi părinţilor. „Festivalul Naţional al Şanselor Tale”, cunoscut în întreaga lume ca „Adult Learners’ Week”, se înscrie într-o amplă mişcare de dezvoltare a Europei ca spaţiu comun al învăţării, precum şi al promovării dialogului intercultural. Scopul festivalului este acela de a implementa conceptul european de „învăţare pe tot parcursul vieţii” (Lifelong Learning), prin încurajarea şi celebrarea învăţării la vârsta adultă.
Despre Fundaţia Umanistă dr. Mioara Mincu
Înfiinţată în anul 2009, Fundaţia Umanistă Dr. Mioara Mincu continuă activităţile umaniste ale doamnei dr. Mioara Mincu, medic de renume şi fondatoarea primei şcoli sanitare particulare de asistente medicale din România.
Coordonarea activităţii Şcolii Sanitare Postliceale ”Carol Davila” din Bucureşti – o şcoală cu peste 1700 de elevi, constituie în prezent activitatea principală a fundaţiei, în sensul împlinirii misiunii de a promova “Educaţia pentru Sănătate”
.