Doamna Doctor Mioara Mincu ar fi sărbătorit astăzi vârsta de 80 de ani, însă Domnia Sa s-a grăbit parcă să treacă în veşnicie, acolo unde nu se mai numără anii ci se adună numai faptele bune. Am rămas însă în urma dânsei o mare echipă a Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” şi a Fundaţiei Umaniste care îi poartă numele în semn de cinstire, ce caută să-i ducă mai departe la împlinire ţelurile pe care ni le-a lăsat moştenire pentru viitor.

Colaboratori şi prieteni de o viaţă ai doamnei doctor Mincu, alături de cei mai tineri membrii ai echipei Şcolii „Carol Davila” ne reunim an de an în preajma zilei de 10 Februarie, pentru a  face ca trecutul, prezentul şi viitorul să se întâlnească. Anii de început ai şcolii ce stau sub zodia zâmbetului doamnei Mincu, dar şi a unui efort uriaş de organizare, sunt evocaţi în amintiri bogate.

 Din 1990 până în 2008 Doamna dr. Mincu a muncit zi de zi pentru a clădi ceea ce este astăzi ca instituţie Scoala Postliceală „Carol Davila”. Şi a creat nu doar o şcoală ci un întreg lanţ de şcoli postliceale în 27 din cele mai importante oraşe din întreaga ţară, sub umbrela Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România. Cu o viziune managerială pătrunzătoare, a unui bun cunoscător al lumii medicale româneşti în care profesase ca medic dar şi ca director de spital (Cantacuzino) timp de 20 de ani, a creat un sistem de formare a unor generaţii de asistenţi medicali foarte bine pregătiţi şi mult aşteptaţi pe piaţă, pentru a acoperi lipsa stringentă de personal calificat cu care se confrunta sistemul sanitar.

Cu tactul medicului şi harul de a transmite cunoştinţe, a format şi îndrumat atat echipele de profesori cât şi generaţii intregi de elvi care au iubit-o şi îi poartă respect pentru faptul că nu s-a dat niciodată în lături de a ajuta pe oricine avea nevoie.

Prin numai câteva întrebări bine ţintite, a ştiut să descopere în adâncul fiecărui elev virtuţile unui asistenti medical şi mai mult decât atât, să-i dea dimensiunea conştiinţei unui adevărat educator pentru sănătate. „Ce te îndeamnă să fii asistent medical? Ce ştii despre trupul omenesc şi despre ce are el nevoie? Ştii că durerea şi boala îşi au rădăcinile în trăirile sufleteşti? Să ştii că de aici trebuie să înceapă ocrotirea omului, înainte ca el să devină pacient”.

Şi pentru că a înţeles exact valoare sănătăţii sufletului, pe lângă cea a trupului, s-a ocupat în aceeaşi măsură şi de a aduce aproape de şcoală şi Confederaţie lumea teatrului şi-a poeziei, a încurajat multe tinere talente în muzică şi pictură, ori literatură, a organizat expoziţii cu obiecte de artizanat, în ţară şi în străinătate, dând rost muncii multor mâini harnice de ţărănci. A vrut să le redea seninătatea celor vârstnici şi pentru asta a construit o casă de odihnă chiar în satul natal pe care l-a iubit atât de mult – Conţeşti, Jud Dâmboviţa. S-a luptat pentru comuna ei unde avea rădăcini adânci, pentru a le ridica nivelul de trai. A fost mereu alături de şcoala din Conţeşti, pentru a-i încuraja pe cei mici să iubească învăţătura.

Sunt cu neputinţă de numărat de către noi oamenii faptele şi gesturile şi cuvintele care au rodit în vieţile tuturor celor care au cunoscut-o: pacienţi, elevi, profesori, colegi şi prieteni, artişti şi scriitori, tocmai de aceea amintirea dânsei este de fiecare dată evocată printre lacrimi de dragoste şi recunoştinţă:

 „Doamna Mincu era un Om care n-a trăit pentru el, căci a iubit foarte mult lumea. A dăruit. A dăruit tot ce avea. A avut o viaţă modestă din punct de vedere material, în schimb era neobosită în a umbla oriunde era nevoie să dea o mână de ajutor celor aflaţi în nevoie”.

„Pentru noi a fost şi rămâne mereu Doamna Directoare, de la care am învăţat atât de multe în cariera noastră. Ne-a lăsat o moştenire uriaşă, şi ne spunea încă de când eram împreună: ”.

„Rămâne pentru noi un model de viaţă, un om cu adevărat deosebit. Îi purtăm în suflet şi în gând amintirea cea mai frumoasă.”

„Sunt mulţi dintre noi care ar trebuie sa-i mulţumească zilnic, pentru că în anuminte momente cheie ale vieţii ne-a dat o mână de ajutor sau ne-a deschis noi porţi în viaţă. Şi, de asmenea, să-i cerem iertare în fiecare zi pentru tot ce am fi putut face, dar nu am făcut, pentru ca dânsa să se simtă mai împlinită”

„Să fim buni, să facem bine, să dăruim şi să ne dăruim” acesta este mesajul pe care prin faptele dânsei ni l-a lăsat, a concluzionat  Liliana Murguleţ, cea care de 3 ani a preluat ştafeta conducerii Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, aducând-o în poziţia celei mai renumite şcoli de nursing acreditate din Bucureşti şi din ţară, cu reale deschideri spre standardele de educaţie europene.

Aşa cum spuneam, amintirea mereu prezentă a doamnei Mioara Mincu ne conduce paşii spre un viitor bogat în proiecte, pe care Fundaţia Umanistă dr. Mioara Mincu îşi propune să le ducă la îndeplinire. Creşterea calităţii actului educaţional în cadrul Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” pentru a atinge excelenţa în rândul unui număr cât mai mare de elevi ai şcolii, dezvoltarea parteneriatului tradiţional cu Şcoala Gimnazială din Conţeşti care din 2011 poartă şi numele doamnei Dr. Mioara Mincu, pentru a crea noi punţi pentru dezvoltarea educaţiei în lumea satului, înfiinţarea unui liceu particular de elită în Bucureşti, în care tânărul adolescent va fi situat în centrul  procesului de educație, ca parte activă și motivată la propria devenire… iată doar câteva  dintre marile proiecte care vor canaliza energia membrilor Fundaţiei în perioada imediat următoare.

Zâmbetul nelipsit de pe chipul Doamnei dr. Mincu, pe care ni l-a lăsat moştenire şi prin cuvânt, va fi întotdeauna sursa noastră de energie care ne va duce mai departe.

„Unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiască un zâmbet. Dăruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui”.

Dr. Mioara Mincu,

Fondatoarea Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” în 1990