Revenim din vacanţă în zi de mare sărbătoare! 10 februarie este o zi cu semnificaţie. Fundaţia Umanistă Dr. Mioara Mincu împlineşte 5 ani de activitate!

“La mulţi ani!” şi multe proiecte împlinite!

Am ales această zi de sărbătorire a activităţii Fundaţiei în semn de cinstire a personalităţii Doamnei Dr. Mioara Mincu, fondatoarea Şcolii Postliceale Sanitare “Carol Davila”, care s-a născut într-o zi fericită de 10 Februarie, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Haralambie, un mare vindecător .

Întreaga sa lucrare de medic strălucit pusă în slujba Educaţiei pentru Sănătate este continuată acum de fundaţia ce îi poartă numele şi îi duce mai departe visurile. 

Întrebându-se câţi dintre tinerii de astăzi mai dau importanţă sănătăţii, editorul Cristian Ionescu, un apropiat colaborator al Doamnei dr. Mioara Mincu scria o scrisoare către elevii şcolii noastre, o invitaţie la meditaţie: 

“Reamintesc aici unor actuali elevi ai Şcolii Postliceale Sanitare”Carol Davila” că instituţia de învăţământ în care au intrat cu speranţa de a ajunge CEVA, a fost înfiinţată de o doctoriţă care s-a luptat toată viaţa ei nu doar cu bolile ci şi cu prostia, incompetenţa şi care a vrut să dea o şansă la zeci de mii de tineri să trăiască feriţi de înjosirile de pe centurile vieţii şi de la marginea societăţii.

Dar ideea era că aceşti tineri – viitori asistenţi medicali – pot deveni nu doar CEVA ci OAMENI. E vorba de un nou corp profesional (n.r. al asistenţilor medicali), conceput ca un grup de elită al societăţii, capabil să fie un sprijin al puţinilor medici care ne-au mai rămas şi totodată apt să aducă celor din jurul lor un sfat, un îndemn, un reazim ca să-şi poate creşte copiii în siguranţă şi cu o bună stare de sănătate.

Cea care se gândea în felul acesta la adolescentele şi tinerii unui sfârşit de mileniu şi începutul altuia se numea Mioara Mincu. Era un doctor de excepţie şi chiar ceva mai mult, un om adevărat. E păcat că nu aţi cunoscut-o! Ea v-ar fi putut spune că aşa e corect şi că aşa e bine: să răspunzi încrederii cu încredere, să apreciezi faptul că cineva, într-un moment important al vieţii tale, îţi întinde o mână; şi să procedezi aşa şi tu, atunci când îţi va veni rândul, pe măsura puterilor tale.

Primul cadou pe care vi-l face şcoala aceasta este educaţia pentru sănătate. Pentru sănătatea proprie, pentru sănătatea familială şi a colectivităţii în care veţi trăi. Nu se pun note la această materie, dar ţineţi minte, ea este şi abc-ul meseriei pe care o veţi avea.  Ea s-ar putea rezuma astfel: A ŞTI PENTRU A TRĂI! dar şi pentru a-i învăţa pe alţii să trăiască într-o lume periculoasă, grav bolnavă şi ostilă. Educaţia pentru sănătate este alternativa la selecţia naturală.

Aceasta a fost şi este SPERANŢA şi pentru ea se străduieşte un corp profesoral valoros şi competent care are în vedere viitorul vostru profesional şi social.

Desigur, pot exista şi accidente de traseu. Ca de pildă într-o bună dimineaţă uitându-se pe uşa cabinetului – din ţară sau din străinătate – o domnişoară abia intrată în posesia diplomei de asistent medical să constate că pacienţii aflaţi pe hol fac parte din categoria celor care cred că soarele se învârte în jurul pământului, că nu miros a săpun fin şi a parfum franţuzesc şi, drept urmare, asta e: să se descurce fără edcaţie şi fără ajutorul său.

Eu fac parte dintre cei ce cred că regula nu este dată de accidente de traseu ci de profesionalism. Iar acesta depinde de educatori (atenţie! special nu am folosit cuvântul „profesori”), de procesul de învăţământ, de modele profesionale, de practica pe care au făcut-o din primul moment al pregătirii pentru viitoarea meserie …

Mai mult decât toate, rămâne pentru fiecare motivaţia, adică răspunsul la întrebarea: dacă tot ai intrat într-o şcoală sanitară şi ai mai şi ocupat locul altuia, crezi că ai chemare, calităţi şi capacitate de dăruire şi că vei putea răspunde atâtor speranţe tu, tânăra mea cititoare şi tânărul meu cititor?”